Jurnalul turistului: Muzeul Miniaturilor şi Decorurilor de Cinema din Lyon

miercuri, 27 octombrie 2010

Tot în vacanţa/concediul/programul de studii petrecut în Franţa, am avut ocazia să vizitez, împreună cu prietenii mei, timp de jumătate de zi, cele mai reprezentative obiective turistice din Lyon. Unul din acestea a fost Muzeul Miniaturilor şi Decorurilor de Cinema. Un muzeu privat, concept pe care, de altfel, l-am întâlnit destul de des pus în practică pe meleagurile franţuzeşti. Acesta este o expoziţie permanantă pentru colecţiile lui Dan Ohlmann.

Dan Ohlmann în miniatura restaurantului Maxim's din Paris
Dan Ohlmann este un talentat sculptor, decorator şi arhitect de interior. Să vă zic ceva, pe scurt, despre cariera lui: în anii 80 a realizat decoruri pentru teatru şi operă; în 1985 a început să realizeze diverse machete, muncă care îi făcea plăcere; continuând să-şi cultive acest talent, astăzi creaţiile miniaturiste hiperrealiste ale lui Dan Ohlmann sunt din ce în ce mai cunoscute, asta şi datorită Muzeului.

În Lyon, insolitul muzeu există din 1990, dar în sediul actual a fost mutat abia în 2005, locaţia fiind una dintre cele mai prestigioase clădiri renascentiste din Vechiul Lyon, Casa Avocaţilor.

Turistul pierdut prin centrul istoric al oraşului va fi atras în Muzeu de câteva exponate şi, mai departe, de un filmuleţ Making of. Iată câteva secvenţe: 

video

O strategie bine gândită: vizitatorii au acces gratuit la câteva machete din filme şi miniaturi extrem de interesante, ca pentru întreaga expoziţie să plătească 7 euro (tariful întreg, pentru studenţi preţul e 5,5 euro). 

Cuceriţi de partea demo, am cumpărat bilete şi ne-am aventurat prin camerele din cele 4 niveluri ale muzeului. Prima parte a expoziţiei a fost cea a decorurilor de cinema. Am admirat cadre în diminesiuni reale sau miniaturizate, decoruri, machete, mulaje, proteze sau diverse alte obiecte din filme precum V for Vendetta, The perfume, The X Files, Sherlock Holmes, Stuart Little şi multe altele. Am citit că toate au fost folosite efectiv drept cadre, obiecte decorative sau la realizarea efectelor speciale în filmele respective, deci nu sunt copii. Foarte interesante ni s-au părut şi explicaţiile pentru modul în care acestea au fost integrate astel încât să pară cât mai veridice.

Cadru în dimensiuni reale din filmul The perfume
Dacă după prima parte a expoziţiei se putea să nu fim impresionaţi (puţin probabil, totuşi), cea de-a doua cu siguranţă nu ne-ar fi lăsat impasibili: tot în acest muzeu sunt prezentate, în miniatură, 120 de scene şi peste 1000 de obiecte aparţinând artistului Dan Ohlmann, alături de câteva ale altor scenarişti miniaturişti din întreaga lume. Pe lângă diverse scene, am admirat şi câteva locuri insolite  din Lyon, reconstruite la dimensiuni reduse, precum Opera, închisoarea Saint Paul sau Hotelul Milan abandonat.



Am rămas uluită în faţa acestui talent aparte; a fost o senzaţie minunată să descopăr cele mai fine detalii redate pe aceste obiecte. Ah! Şi că diopriile îmi sunt încă bune :)

De ajungeţi prin Lyon, vă sfătuiesc să nu rataţi acest Muzeu. Se află pe strada Saint Jean, nr. 60:



Lecţie

marți, 26 octombrie 2010

Să vă povestesc un moment interesant pe care l-am trăit în Franţa. Ca precondiţii ar trebui să stiţi că am nimerit şi noi în Hexagon cam în toiul problemelor cu ţiganii. De asemenea, cam când avu loc secvenţa asta, eu eram în plin proces de înţelegere şi/sau asimilare a obiceiurile de zi cu zi dintr-o ţară din Vest, începând de la colectarea selectivă şi riguroasă a gunoiului şi până la mişcările sociale cauzată de reforma pensiilor. 

Expoziţiunea mă plasează în faţa unui supermaket Casino, alături de una dintre prietene, asteptându-i pe ceilalţi să termine cumpărăturile. ,,Tranca fleanca, bla bla bla bla, lorem ipsum. Uite, semnele clasice care stipulează ca fiind interzise fumatul, accesul cu câini sau pe role în magazin" . Numai ce ne terminăm ideea, că întorcându-ne spre magazin, remarcăm la o casă două pesoane, fiecare cu câte un câine. 

Nişte exemplare canine foarte frumoase, negre şi de talie medie. Unul se aşezase lângă o sacoşă care dădea să cadă, susţinându-o. Deşi mi s-a părut curios, mă trezesc vociferând degajată şi niţel intrigată: ,,Ha! Dacă nici francezii nu respectă regulile, de ce mai au pretenţii de la ţigani?! Păi cum, pe unde stă mâncarea se perindă câini...?!" . Mi-am înghiţit cuvintele şi mi-am muşcat şi limba în secunda următoare, când persoanele respective, cum terminaseră de pus produsele în sacoşă, se îndreptau înspre ieşire... lovind în stânga-dreapta cu bastoane, dirijate de câini.

A fost un moment de care, recunosc, nu sunt deloc mândră. Dimpotrivă. Dar a fost o palmă binemeritată şi un şut mai aproape de o gândire mai liberă, detaşată de prejudecăţi. Voi să nu faceţi ca mine! :)


Portretul lui Dorian Gray, filmul

vineri, 8 octombrie 2010

A naïve young man. A lovelorn artist. A corruptible Lord. A deal with the Devil. It all paints a dark picture of a Victorian London and how the rich and infamous party at their peril. The haunting and bleak tale of power, greed, vanity and inevitable self-destruction is ever present amongst the deceit, opium dens and sin.
Sursa: Cinema Fan

După ce am terminat de lecturat cartea omonimă, am urmărit cu mare entuziasm şi filmul Portretul lui Dorian Gray, cel cu Ben Barnes în rolul principal.



Bate cartea filmul? Greu de spus, pentru că în cazul lui Dorian Gray pelicula a reuşit să redea destul de bine temele din roman. Ba mai mult, filmul ilustrează decăderea lui Dorian şi rolul de mentor pe care Harry l-a avut în acest proces. Asta cu atât mai surprinzător cu cât, după lectură, rămăsesem cu idea că acesta din urmă trăieşte maximul teoriilor sale non-victoriene pur şi simplu enunţându-le, fără să le mai şi întreprindă.

Nu ştiu dacă ar trebui reproşat filmului faptul că a mers prea departe cu acel transfer artă-biografie despre care vă ziceam, transpunând homosexualitatea autorului asupra eroului. Cred că acest aspect a fost adăugat pentru a face pelicula mai comercială.

Oricum, faţă de cartea lui Wilde, au fost adăugate sau modificate şi alte secvenţe epice; pe măsură ce descopeream inadvertenţele îmi făceam griji că şi finalul va fi modificat. Este meritul operei că a permis astfel de reviziuri şi adăugiri, dar mai ales al scenaristului că astfel a reuşit să nu altereze temele romanului.

Ca şi în cazul cărţii, am reţinut (şi am regăsit ulterior, în forma exactă, graţie imdb.com) o serie de schimburi de replici memorabile:

Dorian Gray: [trying to decline women and drink at a brothel] Well, perhaps I have a stronger conscience.
Lord Henry Wotton: [
dismissively] 'Conscience.' It's just a polite word for 'cowardice.' No civilized man regrets a pleasure. 

şi

Lord Henry Wotton: There's no shame in pleasure. Man just wants to be happy. But society wants him to be good. And when he's good, he's rarely happy. But when he's happy, he's always good

Sfatul meu, dacă îmi permiteţi: citiţi sau ... ascultaţi* cartea, urmăriţi şi filmul. Dacă aţi făcut una din astea, făceţi-o şi pe cealaltă, se îmbină foarte bine. Enjoy!

* The Picture of Dorian Gray în format audiobook poate fi descărcat de aici.

 
Theme by New wp themes | Bloggerized by Dhampire