Soluţii de informatizare a sistemului de cazări: diverse concluzii

duminică, 29 august 2010

Din episoadele anterioare: 
La finalul proiectului am concluzionat că, folosind SharePoint, am putut gestiona aproape toate etapele din procesul de cazare. Am apelat şi la alte instrumente software pentru că acestea pot suplini sau gestiona mult mai eficient anumite etape în manipularea datelor,  aşa cum e repartizarea studenţilor.

Asupra utilităţii soluţiei Microsoft SharePoint pentru o firmă nu mă pot pronunţa. Asta pentru că noi am lucrat, pentru prima dată, pe un sistem real, dar într-un proiect didactic, fără să ne putem probleme de oportunitate sau rentabilitate. Mai multe informaţii puteţi găsi la Valy Greavu, MVP pentru tehnologia SharePoint.  

Ziceam în primul episod că eram entuziasmată de faptul că voi putea propune o soluţie viabilă pentru problemele cu care m-am confruntat la cazare de-a lungul celor 4 ani. Cea mai acută mi se pare repartizarea studenţilor în camere, acum fiind practicat un sistem primul venit, primul sosit. S-a ajuns astfel ca în toamna anului 2009 listele care nominalizează studenţii în ordinea venirii la facultate, pentru căminul C1, să înceapă în preziua anunţată. Asta pentru a te asigura că primeşti o anumită cameră sau ajungi să o împarţi cu anumiţi colegi. Asta nu ar fi singura problemă, ci faptul că, ştiindu-te între primii pe listă, venit cu vreo 12 ore înainte, nu reziști insolenţei unor responsabili cu repartizarea care trec pe dispoziţii de cazare ceea ce li se dictează la telefon. Din păcate, tehnologia în aceste cazuri nu poate ajuta.

2 comentarii:

Matran-Dan Florin spunea...

Spuneai de "oportunitate sau rentabilitate"... soluțiile informatice vin din oportunitate și din necesitatea rentabilizării activităților... dar (pentru că întotdeauna este un dar) exemplul dat de tine la final frânează implementarea de soluții IT, mai mult, acele persoane nu le găsesc "oportune și rentabile" :))... vezi și colectarea de taxe și impozite...

Simi spunea...

Prin oportunitate voiam sa transmit ideea de cost de oportunitate: ce alte varinte de investitii pierde firma atunci cand alege sa implementeze SharePoint. Iar prin rentabilitate voiam sa transmit aceeasi idee, dar din perspectiva financiara. Ar fi trebuit sa detaliez aceste aspecte.

Trimiteţi un comentariu

Ce ziceţi?

 
Theme by New wp themes | Bloggerized by Dhampire