Mi-am pus geniul în viaţă, iar în artă doar talentul!

(Oscar Wilde)

Portretul lui Dorian Gray este singurul roman publicat de Oscar Wilde. A avut însă răsunet cât pentru o întreagă bibliografie, reuşind să incendieze mediile literare londoneze de la sfârşitul secolului al XIX-lea, după cum afirmă Mircea Mihăieş în prefaţa ediţiei Polirom din 2001. Criticul explică cum romanul a devenit un exemplu uluitor al transferului artă-biografie: în 1895, într-un proces intentat scriitorului, procurorul a citat fragmente din roman care au constituit baza de acuzare a scriitorului.

Portretul expune două lumi între care dandy-ul Dorian Gray glisează: una obiectivă, a realităţii concrete şi una fantastică, a artei, care o oglindeşte cu fidelitate pe prima.


Firul epic urmăreşte involuţia lui Dorian Gray, un tânăr de o frumuseţe nemaiîntâlnită. Perfecţiunea fizică îl face pe eroul romanului subiectul obsesiei artistice a lui Basil Hallward. Fascinat de frumuseţea, tinereţea şi inocenţa tânărului, pictorul îi realizează acestuia un portret, care avea să se dovedească cea mai bună creaţie a sa.

Dorian îl va cunoaşte prin intermediul lui Basil pe prietenul său, lordul Harry: caracter puternic, acesta din urmă îl cucereşte intelectualiceşte pe Dorian cu teorii despre tinereţe, frumuseţe şi plăcere, iniţiindu-l pe tânăr deopotrivă în rafinamentul cât şi în tenebrele lumii moderne. Acest personaj cheie va fi cel care va avea un rol determinant în traiectoria lui Dorian, fiind cel care-l face conştient pe erou de propria-i frumuseţe, cultivând sămânţa orgoliului în sufletul-i (până atunci) pur, nealterat.

Intriga romanul este o secvenţă care are la bază mitul lui Narcis: gelos pe portretul său perfect, Dorian îşi doreşte ca acesta să îmbătrânească în locul lui iar el să-şi păstreze farmecul adolescentin. Dorinţa sa, rostită într-o doară, ia forma unui pact cu diavolul pentru că tabloul va prelua nu doar semnele trecerii timpului, dar şi urmele decadenţei în care se va afunda de-a lungul timpului, sub influenţa lui Harry. 

Lectura acestui roman nu a fost una chiar uşoară, dată fiind complexitatea temelor abordate şi a inserţiilor filosofice ale lui Harry. Pe de-o parte, s-a întâmplat să mă pierd în replicile sale prea lungi şi să caut cu nerăbdare următoarea linie de dialog. Alte ori, replicile acestui personaj mi-au suscitat interesul, trimiţându-mă în clipe prelungite de meditaţie, admirând simplitatea cuvintelor care redau o idee complexă sau regăsind uluită păreri proprii. De exemplu:

"Valoarea unei idei nu are nimic de-a face cu sinceritatea celui care le exprimă. Cu cât omul e mai nesincer, cu atât mai intelectuală este ideea, pentru că în acest caz nu va fi colorată de dorinţele, nevoile sau prejudecăţile lui."

sau

"Ador plăcerile simple. Ele sunt ultimul refugiu ale celor complecşi."

ori

"Dacă o personalitate mă fascinează, atunci orice modalitate de expresie alege aceasta este absolut încântătoare." 

Oricum, multor idei izolate, de neînţeles ca şi unor secvenţe neclare am reuşit să le dau contur ori conţinut odată cu vizionarea filmului omonim. Dar despre pelicula Dorian Gray, altădată.