Jurnalul turistului: Parcul Querini

sâmbătă, 12 iunie 2010

Când v-aţi plimbat ultima dată cu picioarele goale prin iarbă? ne întreabă Marius Sescu. Preiau întrebarea lui pentru a vă povesti acea experienţă, chiar dacă, punând întrebarea în contextul postului, menirea-i era de a chibzui asupra proporţiei în care online-ul se regăseşte în activităţile noastre.

Ultima dată când am mers cu picioarele goale prin iarbă a fost în august 2009, în parcul Querini din Vicenza. Am avut o mare satisfacţie când am ajuns acolo, deoarece, în urmă cu doi ani îl căutasem fără izbândă câteva ceasuri bune prin centrul istoric al oraşului. Şi anul trecut am fost induşi în eroare de semnele turistice (nu era o regulă cum că pe o hartă nordul trebuie să fie reprezentat în partea superioară?!), dar în final căutarea ne-a fost însă răsplătită. Dacă ar exista raiul aşa cum e descris în concepţie profană, ca un loc liniştit cu verdeaţă, parcul Querini e raiul.

Spectaculozitatea parcului e dată, în primul rând, de cei peste 121000 de metri pătraţi de spaţiu verde. Din spatele palazzo-ului Querini porneşte o alee flancată de copacii bătrâni şi statui, alee care străbate parcul de-a lungul, până la un iaz însufleţit de broscuţe, raţe şi peşti.


În mijloc lacului se află o insulă foarte fumos amenajată (inaccesibilă publicului, din păcate) din mijlocul căreia străjuieşte un templu.

Am remarcat mulţi locuitori ieşiţi la picnic ori care citeau întinşi pe iarbă, copii care se jucau şi care alergau, astfel că am trecut peste bariera neaoşă "Nu călcaţi iarba!" (inexistentă, de altfel, în lista de reguli privind comportamentul în parc) şi, da!, mi-am scos sandalele :). Entuziasmul, suprins de cameramanul amator într-un filmuţet never-to-be-posted-on-youtube, mi l-am manifestat prin replica memorabilă Uite mama, merg desculţă în iarbă!

Plămânul verde al oraşului, aşa cum e numit parcul, este şi o sală de fitness în aer liber având o multitudine de aparate pentru exerciţii fizice, similare cu mecanismele pe care se urca, sărea sau de care se ferea Hercules în jocul omonim. Toate cu indicaţii privind efortul pentru grupe diferite de vârstă şi cu efectele induse, explicaţii foarte detaliate menite probabil să suplinească absenţa instructorului.

Spre deosebire de parcurile noastre, care îmi par sobre cu aleile din pavele moderne şi băncile care te obligă să şezi mumos, în Querini ai libertatea să faci tumbe, dacă vrei şi poţi. Ca şi cum aceste parcuri ar avea destinaţii diferite.

Totuşi, îmi propun să vă prezint într-un post viitor şi parcul din Roman, codrul meu de suflet, care nu este cu nimic mai prejos în privinţa spectaculozității faţă de Querini. Cu atât mai mult cu cât zilele astea am aflat că este cel mai mare parc din Moldova.

 
Theme by New wp themes | Bloggerized by Dhampire