Ups! Eroare

marți, 18 mai 2010

Gestiunea mesajului de eroare HTTP 404 Not Found este pentru unii designeri o posibilitate de manifestare a creativităţii. M-am convins de asta după ce am văzut exemple de astfel de pagini aici.

Iată că mai adaug şi eu la colecţie un exemplu inedit de eroare 404, captată de eDeni de pe un site cu articole ale programatorilor de la Microsoft:

Unfortunately it seems that our error handling page has, ironically, an error. It's going to be one of those days.

Rațiunea de a consuma mai multe resurse pentru a personaliza o astfel de pagină merge dincolo de necesitatea uniformității designului. Se pare că numai 23% din utilizatorii care întâmpină acest mesaj fac o încercare de a mai regăsi pagina în cauză. Aceasta înseamnă că, în medie, 77% din utilizatori atrași pe un site pot fi pierduți din cauza acestei erori. Este totuși un procent semnificativ...

Am găsit un site dedicat în totalitate erorii 404, în care se fac și o serie de recomandări pentru proiectarea paginii. Dacă în mesajul acestei erori este folosit un limbaj non-tehnic și un ton dezolat, utilizatorului îi este mai clar ceea ce se întâmplă cu resursa căutată. Ideal ar fi că o astfel de pagină să conțină linkuri la pagina principală sau la cea FAQ și/sau un câmp conectat la motorul de căutare al site-ului ori o listă de link-uri care conțin sintagme similare cu ceea ce s-a căutat inițial.

De reținut, de implementat sau de propus în proiectele de dezvoltare a aplicațiilor web!

Jurnalul drumețului: Hanu Ancutei

sâmbătă, 8 mai 2010

La Hanu Ancuței am ajuns după ce ne-am delectat intelectualicește cu o porție din istoria românilor la Cetatea Neamț. Hanul se află la aproximativ 40 de km de la Târgu Neamț și 27 de km de la Roman, pe drumul spre Suceava (E85).

În locul cu pricina, atenția ne-a fost atrasă de banerele ostentative care ne invitau la prânzul drumețului la Hanul Răzeșilor, noi căutându-l pe cel al Ancuței și neștiind nimic despre vreun rebranding nefericit. Situația confuză se datorează discreției Hanului căutat: niciun afiș luminos sau colorat nu ne-a indicat care din locații e toposul sadovenian.

Identitatea restaurantului este însă puternic ilustrată în interior: începând cu orchestra de lăutari și continuând cu mesele, scaunele și decorurile, totul este impregnat de un aer rustic. Iar impregnat nu în sens de artificial, de impus, ci cât mai autentic cu putință. Ulcele din lut, păpuși tradiționale, ștergare (unul acoperă foarte discret brandul Coca Cola de pe frigider), felinare, poze vechi, butoaie cu vin, prosoape românești și multe, multe alte elemente de decor, toate ne fac să ne simțim mai degrabă într-un muzeu al satului român decât într-un restaurant. Asta dacă atmosfera nu ar fi întreținută, de asemenea, într-o manieră discretă, de orchestra de lăutari.



Impresionată am fost și de Ancuța. Exact cum a fost creionată de Sadoveanu, Ancuța cea contemporană cu noi umblă ca un spiriduș încolo și-ncoace, rumenă la obraji cu catrința-n brâu și cu mânicile suflecate: impărțea vin și mâncăruri, râsete și vorbe bune. Atât de sprintenă, că nu am reușit să o surprind decât în imaginea de mai jos. A i se vedea opincile!!!

Că veni vorba de portul românesc: chelnerii toți sunt îmbracați tradițional. Este oarecum firesc, altfel ar face notă discordantă. Din altă perspectivă, cea a serviciilor, nu am ce le reproșa: cred că au fost cei mai amabili și mai promți chelneri care ne-au servit vreodată. Uneori prea promți :).

Iar mâncarea... Ooo, mâncarea! Menționez că nu eram înfometați, adică nu putem pune următoarele impresii pe seama principiului "mi-e foame, aș mânca orice". Am comandat un preparat numit bulz românesc după care nu am avut absolut niciun regret dietetic dar de la care am revocat amintiri din vremurile în care și bunica îmi pregătea așa ceva. L-am savurat bucățică cu bucățică... Apoi, am fost realmente cucerită de un desert de pere în sos de vin și de niște găluște cu prune partajate de conviv. Ca să fiu riguroasă în pseudo-recenzia mea culinară, mai zic că prețurile au fost foarte OK iar porțiile consistente, mai puțin perele care erau... una (totuși, sosul fiind dulce, nici nu cred că mergea mai mult de o pară). Așadar, doi clienți foarte mulțumiți.

Mă gândeam că, din punct de vedere al promovării, afacerea Hanu Ancuței (btw, una romașcană) a adoptat cea mai bună strategie: fiind un topos promovat intens în literatură și în manuale, nu văd (ce-i drept, nici nu am ochi de marketer) altă strategie decât punerea în scenă a unui cadru cât mai apropiat de cel de descris de Sadoveanu. Iar de aici, a alege decorul, preparatele culinare, modurile de promovare nu sunt decât acțiuni firești.

Aici găsiți câteva tururi virtuale ale restaurantului, pentru a vă convinge de cele spuse de mine. Enjoy!

p.s. Data viitoare alegem Hanul Răzeșilor, pentru comparație. La plecare, în tinda acestuia am remarcat o mândră îmbrăcată în straie populare, ceea ce m-a intrigat. Oare cele două hanuri împart aceeași felie de drumeți? Și cum se diferențiază? Things for me to find out.

Jurnalul turistului: Castele legendare

vineri, 7 mai 2010

În Italia, foarte aproape de Vicenza, se află Montecchio Maggiore, un oraș bătrân, locuit încă de la sfârșitul Epocii de Piatră, invadat și ocupat de mai multe ori. Ce este special la acest oraș ? Adică dincolo de farmecul specific orășelelor liniștite din Italia și dincolo de amestecul bine gândit de vechi și rustic, pe de-o parte, și nou – modern, pe de altă parte…


… dincolo de acestea, de aici își trage seva cea mai celebră poveste de dragoste. Da, despre Romeo și Julieta e vorba. Și aceasta de la cele două castele din imaginile de mai jos, construite în jurul anului 975 și care au fost sursa de inspirație în 1552 pentru Luigi del Porta din Vicenza. Mai departe, pornind de la legenda cronicarului italian, Shakespeare a creat celebra piesă dramatică, plasând acțiunea în Verona.

În prim plan, ziduri din Castelul lui Romeo. În planul secund, Castelul Julietei


Imagine panoramică asupra orașului, din Castelul lui Romeo

Castelul lui Romeo, văzut din cel al Julietei

Istorie și legendă



Copii miniaturale ale castelelor, la intrarea în oraș

Ups! Gândăcel pe Youtube

Iată ce frumusețe de mesaj am fost în stare să scot la iveală din Youtube:


Originalitatea mesajului e de apreciat, nu? A team of highly trained monkeys are being dispatched to deal to this situation.


Campania InfoEc "Mie imi pasa"

miercuri, 5 mai 2010


Anul trecut am fost tangent implicată în organizarea primei ediții a licitației pentru constituirea bursei John Brava, alături de colegii de la InfoEc. Ce a iesit? Am strâns o sumă considerabilă care a fost donată și o mulțime de oameni simpatici. Pentru că, InfoEc este familie, respect și onoare (aici l-am citat pe Silviu, InfoEc-er :) ). Mă bucur că evenimentul se organizează și anul acesta, se pare că se conturează premisele unei tradiții la specializarea noastră.


Procedura este cea clasică, nițel adaptată: studenții și profesorii scot la licitație diverse produse sau servicii (anul trecut am oferit, printre altele, caricaturi ale profesorilor, un tuban, un peștișor, publicații emblematice, un tort, o invitație la cafea cu Domnul Mircea Georgescu, gadget-uri - cum altfel?!). Produsele sunt apoi licitate în cadrul evenimentului, fericiții posesori le plătesc la final și toată lumea se simte extraordinar.



Ediția de anul acesta iese din amfiteatru și se orientează și înspre piață, cea a muncii. Din acest motiv, reiau invitația Domnului Profesor Valentin Măzăreanu adresată reprezentaților mediului de afaceri ieșean de a oferi spre licitație o carte, un pachet software, un trainship, o zi cu “porți deschise” în firmă, un număr de ore de consultanță, un stagiu de practică sau orice altceva care să aibă oarece legătură cu domeniul nostru, Informatica Economică. Mai multe detalii despre modalitatea de a intra în legătură cu organizatorii evenimentului și despre destinația banilor aici.


Așadar, ne vedem în B1 pe 13mai, la ora 18!

 
Theme by New wp themes | Bloggerized by Dhampire