"Tester pe viață...". Despre provocări, certificări și buguri

miercuri, 29 decembrie 2010

Be in constant learning mode!

Titlul nu e tocmai o promisiune, este o parte din numele proiectului din care conspectam în postul anterior, când luam la analizat răspunsurile din interviurile date de câțiva testeri, unii de renume, pentru e-book-ul 'A tester is for live, not just for Christmas'. Am sintetizat de acolo cele mai recomandate publicații de specialitate și o serie de sfaturi în legătură cu modul de abordare a carierei în această zonă de expertiză. Acum continui cu răspunsurile la celelalte întrebări.

Rămăsesem la a treia întrebare: Care este cel mai valoros instrument pe care îl utilizați în activitățile de testare? Citind răspunsurile m-am convins că cei mai mulți testeri ori au citit aceleași cărți ori sunt fanii unui lider de opinie din domeniu. Și afirm asta pentru că am rămas uluită de numărul de răspunsuri în care cel mai valoros instrument a fost considerat... propriul creier. Mă rog, să rafinez un pic traducerea: propria gândire. O explicație mai elaborată a oferit Simon Morley, detaliind acest instrument ca o versiune de cutie de viteze în 5 trepte și cu sistem de control al vitezei... sau ceva similar. Analogia e destul de interesantă, but I'm lost in translation. Alte răspunsuri au nominalizat diverse progrămele, de la WebScrab, un instrument care interceptează traficul dintre browser și server, până la (de acum banalul) Twitter.

Răspunsurile la întrebarea 'Care a fost cel mai impresionant bug găsit?' le-am citit cu atenție pentru a-mi da seama ce înseamnă un bug impresionant. Pentru mine, cele mai impresionante buguri rămân cele cărora nu le pot găsi scenariul de reproducere. Nu am regăsit accepțiunea asta în niciun răspuns, cele prezentate variind de la afișarea în URL a username-ului și parolei, până la compromiterea integrității unei baze de date de pe o mașină Macintosh după apăsarea nefericitei combinații de taste <Ctrl>+<V>. Nimic impresionant, ziceți? Ia fiți atenți aici: Mark Walsh lucra la NASA când a descoperit o problemă în sistemul de gestiune a lansării rachetelor, problemă care ar fi dus la trimiterea pe lună a 20 de rachete ce ar fi căzut apoi pe Pământ distrugându-l și... care dovedește ce imaginație bogată au/dobândesc unii testeri.

Mai departe, intervievații au trebuit să povestească cea mai mare greșeală pe care au făcut-o testând. Am apreciat faptul că au răspuns sincer, fără stereotipuri de greșeli care pun în evidență o trăsătură pozitivă. Citind cum același Mark Walsh a restartat toate POS-urile din magazine, în locul celui de test, apreciez că nu am comis nimic masiv în privința asta, dar este timp, desigur.

Care sunt cele mai mari provocări pentru activitatea de testare, acum și peste 2-3 ani? Aici cele mai multe răspunsuri se încadrează în câteva direcții. Una este adaptarea la metodologiile agile, problemă care mie nu prea îmi sună a provocare, ținând cont de proiectele de succes care folosesc  deja astfel de metodologii. Cel puțin două, destul de mari și cunoscute, îmi vin în minte. Într-adevăr, în aceste proiecte, rolul testerului se schimbă și ajungem astfel la a doua temere, una validă: umblă vorba, mai ales printre manageri și stakeholderi, că oricine poate face pe testerul, când de fapt este nevoie de sapient testing (Zeger Van Hese). Însă provocarea cea mai frecvent amintită este Cloud Computing-ul care ridică probleme mai ales în reproducerea mediului de test. În privința aceasta, nu mă pot exprima încă.

Pot însă să mă declar uimită de cât de mulți testeri consideră schemele de certificare ca fiind inutile, ineficiente. Câțiva admit că studiul pentru o astfel de certificare poate forma cel mult limbajul de specialitate, iar și mai puțini le susțin. Presupun că ostilitatea vine din faptul că titlul somptuos este obținut doar prin verificarea cunoștințelor teoretice. Andy Glover justifică cel mai bine această atitudine într-o imagine echivalentă cu 1024 de cuvinte:

Ultima întrebare e ceva mai siropoasă, așa, de final: intervievații trebuie să explice de ce le place să testeze. Unii și-au pus dragostea pentru această meserie pe seama caracterului perfecționist, câțiva pe plăcerea de a investiga, foarte mulți pe oportunitățile de a învăța ceva nou în fiecare zi. Rezonez cu fiecare dintre acestea, dar cred că cea mai savuroasă explicație vine de la Steve Green: toată copilăria ni s-a spus fim cuminți, să nu stricăm lucrurile; acum, am ajuns să fim plătiți să stricăm lucrurile :)

În final, ce să zic? Faină cărțulie, per ansamblu. Un limbaj uneori colocvial, alteori răspunsuri telegrafiate. Idei concise, sfaturi pertinente, perspective diverse. Urmează să-mi fac curaj pentru a ataca Bibliile în domeniu.


Tester pe viață, nu doar de Crăciun

luni, 27 decembrie 2010

Nu, nici eu nu înțeleg ce e cu titlul ăsta, dar e cea mai bună traducere pe care am găsit-o pentru 'A tester is for life, not just for Christmas'. Nici acum lucrurile nu sunt mai clare, așa e?  

Să elaborăm: 'A tester is for life, not just for Christmas' este un proiect caritabil prin care The Software Testing Club și-a propus să strângă bani pentru Oxfam publicând și distribuind gratuit un e-book omonim - puteți lectura strategia proiectului aici

Partea care m-a cucerit pe mine este conținutul cărțuliei, deloc trădat de titlu: o serie de testeri răspund unor întrebări privind cariera lor. Altfel spus, nouă, celor care suntem la începutul acestui drum pavat cu intenții bune, nouă ne sunt oferite gratuit câteva lecții de testare și asigurarea calității învățate din diverse proiecte software. Să vedem (cartea, în format PDF, o găsiți aici).

O primă întrebare viza cărțile apreciate de respondenți ca fiind musai de citit pentru a fi bun în această meserie, listă în care am regăsit foarte des amintite următoarele publicații:  
Lista bibliografică mai e piperată ba cu unele cărți de factură mai tehnică, trădând originea inginerească a unor testeri, ba cu alte publicații privind managementul echipei sau dezvoltarea personală. Toate, recomandări pertinente, după mine. Nu ştiu ce-i cu Secretul Rhondei Byrne în lista asta, m-a făcut să ridic intrigată o sprânceană.

Mai departe, sunt vizate modalităţile de dezvoltare a abilităţilor necesare unui tester. Aici cele mai multe răspunsuri gravitează în jurul conceptului de knowledge sharing. Dragi colegi de breaslă, concret, lista activităţilor cuprinde: de citit cu ochi critici publicaţiile în domeniu, de frecventat forumuri şi de dat cu părerea - bună, rea, părere argumentată să fie-, de urmărit câţiva, mai mulţi specialişti în domeniu, prin bloguri sau pe Twitter. Toate acestea aduc testerului (novice) posibilitatea de a cunoaşte şi alte perspective ale procesului de testare software, de a prinde lecţii învăţate din alte proiecte, de a ieşi din aria de întindere a activităţilor de testare proprii. Activităţile recomandate mi se par realizabile şi personal le percep ca pe nişte investiţii de timp rentabile. Singtama care le reuneşte şi care m-a cucerit, de cred că îmi va fi crezul profesional, a fost emisă de Zeger Van Hese și zice 'Be in constant learning mode!'.

La Simon Morley am găsit un sfat foarte interesant. Când citeam că ar trebui să avem sau să dobândim cunoştinţe din alte domenii conexe, mă gândeam la alte zone de expertiză din sfera tehnologiilor informaţionale, inginerie software şi altele asemenea. Nu doar acestea, ne zice Domnul sus-numit: se pare că nu trebuie să ne gândim la abilităţi de testare ci mai curând la abilităţi care sunt utile unui tester, aceleaşi care sunt necesare unui jurnalist de investigaţie, unui specialist ca cei din filmele CSI (investigator, cred că e termenul), unui filosof (aici m-a piedut), unui istoric, unui om de ştiinţă şi ocazional cele necesare unui comedian. Destul de complexă funcţia de tester din lumina asta, nu? 

Și o ultimă recomandare pentru dezvoltarea profesională a testerilor, spicuită de la Freddy Gustavsson:  Have fun! Adică, dragi colegi de sindicat, să facem toate cele de mai sus cu plăcere. Și aici pot să confirm cu tărie, e maniera prin care pot învăța, pot face lucrurile care trebuie, așa cum trebuie. Ca în orice alt job, de altfel, nu?


Va urma!

Jurnalul turistului: Muzeul Miniaturilor şi Decorurilor de Cinema din Lyon

miercuri, 27 octombrie 2010

Tot în vacanţa/concediul/programul de studii petrecut în Franţa, am avut ocazia să vizitez, împreună cu prietenii mei, timp de jumătate de zi, cele mai reprezentative obiective turistice din Lyon. Unul din acestea a fost Muzeul Miniaturilor şi Decorurilor de Cinema. Un muzeu privat, concept pe care, de altfel, l-am întâlnit destul de des pus în practică pe meleagurile franţuzeşti. Acesta este o expoziţie permanantă pentru colecţiile lui Dan Ohlmann.

Dan Ohlmann în miniatura restaurantului Maxim's din Paris
Dan Ohlmann este un talentat sculptor, decorator şi arhitect de interior. Să vă zic ceva, pe scurt, despre cariera lui: în anii 80 a realizat decoruri pentru teatru şi operă; în 1985 a început să realizeze diverse machete, muncă care îi făcea plăcere; continuând să-şi cultive acest talent, astăzi creaţiile miniaturiste hiperrealiste ale lui Dan Ohlmann sunt din ce în ce mai cunoscute, asta şi datorită Muzeului.

În Lyon, insolitul muzeu există din 1990, dar în sediul actual a fost mutat abia în 2005, locaţia fiind una dintre cele mai prestigioase clădiri renascentiste din Vechiul Lyon, Casa Avocaţilor.

Turistul pierdut prin centrul istoric al oraşului va fi atras în Muzeu de câteva exponate şi, mai departe, de un filmuleţ Making of. Iată câteva secvenţe: 


O strategie bine gândită: vizitatorii au acces gratuit la câteva machete din filme şi miniaturi extrem de interesante, ca pentru întreaga expoziţie să plătească 7 euro (tariful întreg, pentru studenţi preţul e 5,5 euro). 

Cuceriţi de partea demo, am cumpărat bilete şi ne-am aventurat prin camerele din cele 4 niveluri ale muzeului. Prima parte a expoziţiei a fost cea a decorurilor de cinema. Am admirat cadre în diminesiuni reale sau miniaturizate, decoruri, machete, mulaje, proteze sau diverse alte obiecte din filme precum V for Vendetta, The perfume, The X Files, Sherlock Holmes, Stuart Little şi multe altele. Am citit că toate au fost folosite efectiv drept cadre, obiecte decorative sau la realizarea efectelor speciale în filmele respective, deci nu sunt copii. Foarte interesante ni s-au părut şi explicaţiile pentru modul în care acestea au fost integrate astel încât să pară cât mai veridice.

Cadru în dimensiuni reale din filmul The perfume
Dacă după prima parte a expoziţiei se putea să nu fim impresionaţi (puţin probabil, totuşi), cea de-a doua cu siguranţă nu ne-ar fi lăsat impasibili: tot în acest muzeu sunt prezentate, în miniatură, 120 de scene şi peste 1000 de obiecte aparţinând artistului Dan Ohlmann, alături de câteva ale altor scenarişti miniaturişti din întreaga lume. Pe lângă diverse scene, am admirat şi câteva locuri insolite  din Lyon, reconstruite la dimensiuni reduse, precum Opera, închisoarea Saint Paul sau Hotelul Milan abandonat.



Am rămas uluită în faţa acestui talent aparte; a fost o senzaţie minunată să descopăr cele mai fine detalii redate pe aceste obiecte. Ah! Şi că diopriile îmi sunt încă bune :)

De ajungeţi prin Lyon, vă sfătuiesc să nu rataţi acest Muzeu. Se află pe strada Saint Jean, nr. 60:



Lecţie

marți, 26 octombrie 2010

Să vă povestesc un moment interesant pe care l-am trăit în Franţa. Ca precondiţii ar trebui să stiţi că am nimerit şi noi în Hexagon cam în toiul problemelor cu ţiganii. De asemenea, cam când avu loc secvenţa asta, eu eram în plin proces de înţelegere şi/sau asimilare a obiceiurile de zi cu zi dintr-o ţară din Vest, începând de la colectarea selectivă şi riguroasă a gunoiului şi până la mişcările sociale cauzată de reforma pensiilor. 

Expoziţiunea mă plasează în faţa unui supermaket Casino, alături de una dintre prietene, asteptându-i pe ceilalţi să termine cumpărăturile. ,,Tranca fleanca, bla bla bla bla, lorem ipsum. Uite, semnele clasice care stipulează ca fiind interzise fumatul, accesul cu câini sau pe role în magazin" . Numai ce ne terminăm ideea, că întorcându-ne spre magazin, remarcăm la o casă două pesoane, fiecare cu câte un câine. 

Nişte exemplare canine foarte frumoase, negre şi de talie medie. Unul se aşezase lângă o sacoşă care dădea să cadă, susţinându-o. Deşi mi s-a părut curios, mă trezesc vociferând degajată şi niţel intrigată: ,,Ha! Dacă nici francezii nu respectă regulile, de ce mai au pretenţii de la ţigani?! Păi cum, pe unde stă mâncarea se perindă câini...?!" . Mi-am înghiţit cuvintele şi mi-am muşcat şi limba în secunda următoare, când persoanele respective, cum terminaseră de pus produsele în sacoşă, se îndreptau înspre ieşire... lovind în stânga-dreapta cu bastoane, dirijate de câini.

A fost un moment de care, recunosc, nu sunt deloc mândră. Dimpotrivă. Dar a fost o palmă binemeritată şi un şut mai aproape de o gândire mai liberă, detaşată de prejudecăţi. Voi să nu faceţi ca mine! :)


Portretul lui Dorian Gray, filmul

vineri, 8 octombrie 2010

A naïve young man. A lovelorn artist. A corruptible Lord. A deal with the Devil. It all paints a dark picture of a Victorian London and how the rich and infamous party at their peril. The haunting and bleak tale of power, greed, vanity and inevitable self-destruction is ever present amongst the deceit, opium dens and sin.
Sursa: Cinema Fan

După ce am terminat de lecturat cartea omonimă, am urmărit cu mare entuziasm şi filmul Portretul lui Dorian Gray, cel cu Ben Barnes în rolul principal.



Bate cartea filmul? Greu de spus, pentru că în cazul lui Dorian Gray pelicula a reuşit să redea destul de bine temele din roman. Ba mai mult, filmul ilustrează decăderea lui Dorian şi rolul de mentor pe care Harry l-a avut în acest proces. Asta cu atât mai surprinzător cu cât, după lectură, rămăsesem cu idea că acesta din urmă trăieşte maximul teoriilor sale non-victoriene pur şi simplu enunţându-le, fără să le mai şi întreprindă.

Nu ştiu dacă ar trebui reproşat filmului faptul că a mers prea departe cu acel transfer artă-biografie despre care vă ziceam, transpunând homosexualitatea autorului asupra eroului. Cred că acest aspect a fost adăugat pentru a face pelicula mai comercială.

Oricum, faţă de cartea lui Wilde, au fost adăugate sau modificate şi alte secvenţe epice; pe măsură ce descopeream inadvertenţele îmi făceam griji că şi finalul va fi modificat. Este meritul operei că a permis astfel de reviziuri şi adăugiri, dar mai ales al scenaristului că astfel a reuşit să nu altereze temele romanului.

Ca şi în cazul cărţii, am reţinut (şi am regăsit ulterior, în forma exactă, graţie imdb.com) o serie de schimburi de replici memorabile:

Dorian Gray: [trying to decline women and drink at a brothel] Well, perhaps I have a stronger conscience.
Lord Henry Wotton: [
dismissively] 'Conscience.' It's just a polite word for 'cowardice.' No civilized man regrets a pleasure. 

şi

Lord Henry Wotton: There's no shame in pleasure. Man just wants to be happy. But society wants him to be good. And when he's good, he's rarely happy. But when he's happy, he's always good

Sfatul meu, dacă îmi permiteţi: citiţi sau ... ascultaţi* cartea, urmăriţi şi filmul. Dacă aţi făcut una din astea, făceţi-o şi pe cealaltă, se îmbină foarte bine. Enjoy!

* The Picture of Dorian Gray în format audiobook poate fi descărcat de aici.

Jurnalul turistului: momente cu SNCF

luni, 20 septembrie 2010

După cum vă zicea Silviu, în luna septembrie suntem la cursuri în Franța. Aici se vorbește foarte mult peiorativ despre români, pentru că adesea nu se mai face diferența dintre noi și țigani. Și zic asta pentru că am asistat la mai multe episoade stânjenitoare, la grimase, paşi înapoi sau alte gesturi similare la auzul numelui țării noastre de origine. 

Astăzi însă am fost implicaţi într-o situaţie plăcută. Am planificat o excursie la Issoire, o localitate din apropierea oraşului în care stăm noi. Pentru aceasta am cumpărat de ieri bilete la tren, tur-retur. Momentul culminant a fost verificarea biletelor: controlorul a sesizat că am plătit același preț pentru biletul de întoarece, deși astăzi, zi din Semaine de la mobilité, biletul pentru  orice călătorie retur costă doar 1 euro. Și nu numai că ne-a explicat asta, dar la destinație ne-a însoțit până la serviciul de informații unde a prezentat situația noastră, rugând să fim ajutaţi să recuperăm diferenţa. Astfel, biletele vechi ne-au fost anulate, am primit un  bilet de retur corespunzător ofertei și am recuperat 4,2 euro fiecare!

Am rămas uluiți. Nu știam cum să transmitem mai bine mulțumirile noastre. Aşa că, să stiţi că un grup de studenţi români a fost ajutat de către lucrătorii SNCF, în ciuda haosului privind relaţiile dintre francezi, romi şi români.

Soluţii de informatizare a sistemului de cazări: diverse concluzii

duminică, 29 august 2010

Din episoadele anterioare: 
La finalul proiectului am concluzionat că, folosind SharePoint, am putut gestiona aproape toate etapele din procesul de cazare. Am apelat şi la alte instrumente software pentru că acestea pot suplini sau gestiona mult mai eficient anumite etape în manipularea datelor,  aşa cum e repartizarea studenţilor.

Asupra utilităţii soluţiei Microsoft SharePoint pentru o firmă nu mă pot pronunţa. Asta pentru că noi am lucrat, pentru prima dată, pe un sistem real, dar într-un proiect didactic, fără să ne putem probleme de oportunitate sau rentabilitate. Mai multe informaţii puteţi găsi la Valy Greavu, MVP pentru tehnologia SharePoint.  

Ziceam în primul episod că eram entuziasmată de faptul că voi putea propune o soluţie viabilă pentru problemele cu care m-am confruntat la cazare de-a lungul celor 4 ani. Cea mai acută mi se pare repartizarea studenţilor în camere, acum fiind practicat un sistem primul venit, primul sosit. S-a ajuns astfel ca în toamna anului 2009 listele care nominalizează studenţii în ordinea venirii la facultate, pentru căminul C1, să înceapă în preziua anunţată. Asta pentru a te asigura că primeşti o anumită cameră sau ajungi să o împarţi cu anumiţi colegi. Asta nu ar fi singura problemă, ci faptul că, ştiindu-te între primii pe listă, venit cu vreo 12 ore înainte, nu reziști insolenţei unor responsabili cu repartizarea care trec pe dispoziţii de cazare ceea ce li se dictează la telefon. Din păcate, tehnologia în aceste cazuri nu poate ajuta.

Soluţii de informatizare a sistemului de cazări folosind SharePoint (IV)

sâmbătă, 28 august 2010

Înainte de dispoziţiile de cazare au fost următoarele:
Acum e rândul dispozițiilor de cazare. Acestea se eliberează de către comisia de cazare studenţilor care, în urma repartizărilor, au primit un loc în cămin. 

Generarea dispozițiilor şi semnarea lor este ceea ce am realizat noi cu SharePoint, Excel şi Word. Pentru că nu am găsit nicio soluţie mai simplă, nici măcar cu Share Point Designer, am făcut aşa: am considerat ca date de intrare, într-o foaie Excel, pe cele necesare în dispoziţie: numele, prenumele, CNP-ul, anul de studiu, specializarea şi căminul în care studentul a primit cazare.

Într-un document Word am redactat şablonul pentru dispoziţia de cazare, după formatul cerut: 


Chintesenţa soluţiei noastre e opţiunea Mail Merge din Microsoft Word: am setat ca în template să fie preluate datele din foaia Excel obţinând astfel toate dispoziţiile de cazare completate. La ultimul pas am ales să le păstrăm  în documentul Word şi nu să trimitem documentul prin email.

Având un document cu toate dispoziţiile de cazare, în siteul nostru pentru cazări am creat o librărie de documente pentru care am stabilit workflow de colectare a semnăturilor Decanului şi celor ale Administratorului Şef.

Ambii vor fi înştiinţaţi prin email că dispoziţiile pot fi semnate. Mai departe, semnarea va presupune deschiderea documentului de către aceştia şi adăugarea semnăturilor în format electronic, prin inserarea imaginii scanate a semnăturii (se foloseşte pentru tipărire) şi digital, pentru identificarea corectă a semnatarului. Realizarea acestor paşi de aproximativ 1700 de ori  (numărul de studenţi FEAA care au primit cazare în primul tur în 2009, deci şi numărul de dispoziţii de semnat) nu este prea facilă, dar tot de atâtea ori se semnează şi manual. Aceasta reprezintă o problemă căreia încă nu i-am găsit o soluţie.  

Un ultim workflow se va activa când ultima semnătură a fost adăugată şi presupune expedierea unui email către secretariat pentru listarea dispoziţiilor de cazare. După ce sunt imprimate, dispoziţiile pot fi înmânate studenţilor, rămând ca numărul camerii să fie notat de către responsabilii acestui proces (cel mai probabil, studenţi din LSE sau OSE), în funcţie de camerele alocate Facultăţii în respectivul cămin şi de opţiunile studentului.

Etapele pentru finalizarea procesului de cazare a studenților se desfășoară, mai departe, la cămine (semnarea contractelor de cazare, plata fondului și chiriei de cămin, primirea camerei, încheierea procesului verbal de predare-primire).

Mai departe, după primul tur de cazare administrațiile căminelor centralizează locurile alocate dar neocupate și transmit fiecărei facultăți aceste informații. Comisia anulează dispozițiile studenților care nu s-au cazat, prin considerarea depășirii termenului de valabilitate al acestora. Apoi are loc eliberarea dispozițiilor de cazare către studenții care nu au primit în primul tur dreptul de cazare, în ordinea mediilor; dispozițiile de cazare eliberate în turul 2 sunt valabile 24 de ore. După aproximativ două săptămâni de la primul tur de cazare are loc redistribuirea locurilor rămase libere, către alte facultăți. Soluţiile noastre sunt valide pentru oricare dintre aceste tururi de cazare. 

Vor urma concluziile.

Proiectul globe-trotter sau impactul culturii naţionale în project management

vineri, 20 august 2010


După cum vă ziceam, pentru lucrarea de licenţă am abordat tema Tehnologii informaţionale pentru gestiunea proiectelor. Subiectul mi-a plăcut foarte mult, pentru că a presupus abordarea din mai multe perspective a managementului proiectelor. De asemenea, îmi amintesc cu plăcere de căutarea cărţilor prin biblioteci, lectura lor în pauzele dintre cursuri, de zecile de foi cu scheme, diagrame şi referinţe.

Revenind: am dedicat un prim capitol din lucrare aspectelor generale privind proiectele iar preţ de câteva paragrafe am scris  despre impactul pe care dimensiunile culturale le au in gestiunea proiectelor. Şi, da, acest impact există. În cele ce urmează, vă prezint o sinteză a rezultatelor căutărilor mele privind acest subiect. La final, lista de resurse din care m-am documentat.

Pentru a justifica abordarea proiectelor din prisma culturii naţionale, se ridică următoarele întrebări referitoare la primele mari proiecte de succes: la construirea piramidelor, cât de compatibilă ar fi fost tehnica şedinţelor de demarare cu stilul autocratic al faraonilor egipteni? Sau cât de utile ar fi fost graficele Gantt la construirea Marelui Zid Chinezesc, ştiut fiind faptul că în China timpul nu este considerat întotdeauna o variabilă liniară? Răspunsurile la aceste întrebări trimit la gestiunea culturii în cadrul proiectelor.

Întrucât o organizaţie îşi desfăşoară proiectele într-un spaţiu naţional sau multinaţional, în care personalul are o anumită specificitate din prisma valorilor sociale, religioase, estetice, cultura organizaţională este puternic influenţată de cea naţională. Aşa cum un globe-trotter care face înconjurul lumii ajunge să conştientizeze cel mai bine diversitatea naţională, metafora proiectului globe-trotter vine să sugereze viziuni diverse induse în gestiunea proiectelor de diferenţele culturale.

O abordare a managementului comparat în proiecte preferată de literatura de specialitate o reprezintă modelul dimensiunilor culturale propus de Geert Hofstede. Acesta presupune măsurarea pe o scară de la 0 la 100 a următorilor indicatori:
  • indicele distanţei faţă de putere (IDP), care reflectă modul de percepţie al inegalităţii sociale, al puterii şi al autorităţii precum şi modul de relaţionare cu autoritatea;
  • individualismul (IDV), care vizează modul de relaţionare între indivizi şi grupuri;
  • masculinitatea (MAS), care urmăreşte implicatiile sociale şi emoţionale ale managerilor bărbaţi, respectiv femei;
  • indicele prevenirii incertitudinii (IPI), referitor la modul de a face faţă situaţiilor ambigue;
  • orientare pe termen lung (OTL), spre deosebire de orientarea către trecut şi prezent.
În proiecte, un prim aspect aflat sub influenţa acestor indicatori este structura internă. În ţările în care distanţa faţă de putere şi evitarea incertitudinii au valori ridicate (cum este cazul ţărilor din America de Sud) nu se recomandă structura matriceală pentru organizarea proiectelor. Pentru persoanele din aceste ţări existenţa mai multor şefi direcţi şi inversarea rolurilor şef-subordonat sunt generatoare de tensiuni.

În firmele din ţări colectiviste (individualitate redusă) şi având IDP ridicat (România, Bulgaria, Grecia, Venezuela, China etc.), iniţiativele pentru noi proiecte aparţin şefilor şi necesită sprijinul top managementului pentru a avea succes, iar managerul de proiect îşi formează echipa din cunoştinţe sau rude (sistem numit compadre în America Latină ). 

În culturile masculine (cum sunt Elveţia, Japonia, Germania) instrumentele prin care managerul de proiect poate motiva echipa sunt caracterul inedit şi posibilitatea sporirii prestigiului în cazul reuşitei proiectului. În proiectele din ţări având MAS redus, precum Suedia, Norvegia sau Chile, accentul cade pe bunele relaţii de lucru, securitatea şi confortul muncii.

Un nivel al OTL redus, ca în Norvegia, Regatul Unit sau Australia, face ca şi proiectele să se deruleze într-un interval scurt. În plus, în aceste ţări se constată orientarea spre soluţii şi, per ansamblu, o aplicarea mai eficientă a practicilor de management în proiecte. 

Un alt aspect fundamental în coordonarea proiectelor care nu este surprins în indicatorii anteriori este managementul timpului. Componentă a triplei restricţii ce defineşte orice proiect, conceptul „termen limită” primeşte accepţiuni diferite în culturi diferite: dacă în sfera culturală arabă sau balcanică se manifestă o atitudine mai puţin riguroasă, culturile germanice şi anglo-saxone sunt recunoscute pentru punctualitate. Zicala „Ceasul aleargă în Anglia şi se plimbă în Spania” a fost dovedită de practica cu proiecte. Mai mult, managerilor proiectelor care se desfăşoară la sud de Tropicul Capricornului li se recomandă să planifice activităţile incluzând rezerve de timp considerabile. 

Gestiunea costurilor proiectelor manifestă particularităţi diferite în funcţie de sistemul contabil: spre deosebire de modelul european-continental, cel anglo-saxon, prin simplitate şi prin posibilitatea monitorizării în timp real a costurilor şi a rezultatelor, facilitează planificarea şi controlul proiectelor.

Şi abordarea funcţiilor managementului diferă: într-o organizaţie japoneză, planificarea solicită 70% din timpul alocat unui proiect, iar implementarea, 30%, în timp ce într-o organizaţie americană sau europeană procentele se inversează, după cum apreciază Ioana Cioca, manager în departamentul de marketing internaţional la Toyota Motor în Tokio.

Coroborând rezultatele mai multor cercetări, J. Rodney Turner a realizat un clasament al ţărilor compatibile cu activităţile de management al proiectelor, care plasează pe poziţii de vârf ţări ca Germania, Italia, Franţa şi Statele Unite ale Americii. Clasamentul vine să confirme că gestiunea proiectelor ca filosofie de management este mai eficientă în culturile occidentale, altfel spus, în acele ţări care au configurat sau au adaptat deja modele de management organizaţional. 

În concluzie, atunci când vorbim de gestiunea diversităţii culturale în proiecte, trebuie să ne referim la cunoaşterea mediului cultural în care proiectele se derulează, dar mai ales folosirea acestor informaţii în găsirea echilibrului dintre factorii culturali şi cei operaţionali, tehnici ai proiectului.



Multe informaţii au fost culese din publicaţia Iniţierea şi derularea proiectelor în organizaţii de Irina Manolescu, apărută la Editura Tehnopress, în 2006. De asemenea, nu am putut să nu arunc un ochi şi în "Biblia MP", Manualul Gower de management de proiect. Diferenţele privind aspectele financiare în proiecte au fost spicuite din cartea Gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii. Despre indicatorii lui Geert Hofstede o multitudine de informaţii am găsit pe site-ul sociologului, www.geert-hofstede.com precum şi în manualul de Management.

Portretul lui Dorian Gray, cartea

luni, 16 august 2010


 Mi-am pus geniul în viaţă, iar în artă doar talentul!
(Oscar Wilde)

Portretul lui Dorian Gray este singurul roman publicat de Oscar Wilde. A avut însă răsunet cât pentru o întreagă bibliografie, reuşind să incendieze mediile literare londoneze de la sfârşitul secolului al XIX-lea, după cum afirmă Mircea Mihăieş în prefaţa ediţiei Polirom din 2001. Criticul explică cum romanul a devenit un exemplu uluitor al transferului artă-biografie: în 1895, într-un proces intentat scriitorului, procurorul a citat fragmente din roman care au constituit baza de acuzare a scriitorului.

Portretul expune două lumi între care dandy-ul Dorian Gray glisează: una obiectivă, a realităţii concrete şi una fantastică, a artei, care o oglindeşte cu fidelitate pe prima.


Firul epic urmăreşte involuţia lui Dorian Gray, un tânăr de o frumuseţe nemaiîntâlnită. Perfecţiunea fizică îl face pe eroul romanului subiectul obsesiei artistice a lui Basil Hallward. Fascinat de frumuseţea, tinereţea şi inocenţa tânărului, pictorul îi realizează acestuia un portret, care avea să se dovedească cea mai bună creaţie a sa.

Dorian îl va cunoaşte prin intermediul lui Basil pe prietenul său, lordul Harry: caracter puternic, acesta din urmă îl cucereşte intelectualiceşte pe Dorian cu teorii despre tinereţe, frumuseţe şi plăcere, iniţiindu-l pe tânăr deopotrivă în rafinamentul cât şi în tenebrele lumii moderne. Acest personaj cheie va fi cel care va avea un rol determinant în traiectoria lui Dorian, fiind cel care-l face conştient pe erou de propria-i frumuseţe, cultivând sămânţa orgoliului în sufletul-i (până atunci) pur, nealterat.

Intriga romanul este o secvenţă care are la bază mitul lui Narcis: gelos pe portretul său perfect, Dorian îşi doreşte ca acesta să îmbătrânească în locul lui iar el să-şi păstreze farmecul adolescentin. Dorinţa sa, rostită într-o doară, ia forma unui pact cu diavolul pentru că tabloul va prelua nu doar semnele trecerii timpului, dar şi urmele decadenţei în care se va afunda de-a lungul timpului, sub influenţa lui Harry. 

Lectura acestui roman nu a fost una chiar uşoară, dată fiind complexitatea temelor abordate şi a inserţiilor filosofice ale lui Harry. Pe de-o parte, s-a întâmplat să mă pierd în replicile sale prea lungi şi să caut cu nerăbdare următoarea linie de dialog. Alte ori, replicile acestui personaj mi-au suscitat interesul, trimiţându-mă în clipe prelungite de meditaţie, admirând simplitatea cuvintelor care redau o idee complexă sau regăsind uluită păreri proprii. De exemplu:

"Valoarea unei idei nu are nimic de-a face cu sinceritatea celui care le exprimă. Cu cât omul e mai nesincer, cu atât mai intelectuală este ideea, pentru că în acest caz nu va fi colorată de dorinţele, nevoile sau prejudecăţile lui."

sau

"Ador plăcerile simple. Ele sunt ultimul refugiu ale celor complecşi."

ori

"Dacă o personalitate mă fascinează, atunci orice modalitate de expresie alege aceasta este absolut încântătoare." 

Oricum, multor idei izolate, de neînţeles ca şi unor secvenţe neclare am reuşit să le dau contur ori conţinut odată cu vizionarea filmului omonim. Dar despre pelicula Dorian Gray, altădată.

Soluţii de informatizare a sistemului de cazări folosind SharePoint (III)

sâmbătă, 14 august 2010


Continui cu prezentare soluţiei propuse de echipa C1 pentru gestiunea în SharePoint a documentelor privind cazarea la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Iaşi. 

Anterior am prezentat modalitatea de colectare a cererilor de cazare. La finalul acestei etape Secretariatul centralizează datele și afișează lista nominală a studenților care au solicitat cazare pentru anul universitar următor și opțiunile pentru cămine. Un raport sintetizat privind numărul de solicitări pe categorii de studenți (fete/băieți, specializări şi cicluri de studii) va fi trimis Direcției Generale Administrative. Aceasta, în funcție de numărul total de locuri și de cel de cereri, alocă Facultății un număr de locuri de cazare în căminele Universității.

Cum soluţia noastră presupune colectarea online a cererilor, etapa de introducere a datelor de pe aceste documente a fost eliminată. Lista cu cererile completate va fi exportată într-o foaie de calcul Excel, din care, aplicând diverse formule care să grupeze şi să sintetizeze datele, pot fi obţinute informaţiile necesare Direcţiei Generale Administrative. 

Mai departe, în funcție de numărul de locuri alocat pentru FEAA, de opțiunile studenților și cazurile speciale, are loc repartizarea studenților pe cămine. 

În repartizarea studenților, se admite  o rezervă de maxim 5% din numărul de locuri, în funcție de necesități, pentru cazarea doctoranzilor înmatriculați la zi, în anul I, la 1 noiembrie. De asemenea, trebuie să se țină cont de faptul că numărul persoanelor cazate pe baza dosarelor sociale nu poate depăși 10% din numărul total de locuri alocate facultății. În plus, se acceptă rezervarea unor locuri pentru cazuri excepționale studenților care au obținut dreptul de cazare, dar nu se pot prezenta, din motive obiective, pentru a se caza. O altă restricție se aplică pentru locurile studenților plecați la studiu în cadrul programelor Erasmus-Socrates în primul semestru al anului universitar, care au obținut drept de cazare: pe aceste locuri se vor caza alți studenți, de la aceeași facultate, până la întoarcerea bursierului.

O modalitate prin care credem noi că am putea modela toate aceste date şi restricţii ar fi printr-o procedură în Oracle. Cum în primul semestru realizasem la Baze de Date II o procedură prin care alocam bursele de studiu în funcţie de mai multe restricţii, am propune şi aici o soluţie similară. Pare greu, ţinând cont de multitudinea restricţiilor, dar cu siguranţă nu e imposibil. Însă obiectivul principal pentru proiectul la E-comunicare… era familiarizarea cu SharePoint, pentru această etapă ne-am rezumat doar la propunerea unei idei de rezolvare. 

Ca avantaj, subliniem următorul aspect: o repartizare automată ar degreva analistul FEAA de realizarea acesteia în manieră manuală, ceea ce ar însemna o reducere a procesului de la câteva zile la câteva ore, pentru verificarea soluţiei. 

După repartizarea pe cămine, urmează eliberarea dispoziţiilor de cazare. Care va urma.

Soluţii de informatizare a sistemului de cazări folosind SharePoint (II)

miercuri, 21 iulie 2010

În postarea precedentă vă ziceam de proiectul pe care l-am făcut în SharePoint, pentru sistemul de cazări al FEAA. Încep seria de soluţii propuse de noi cu prima etapă din proces, depunerea cererilor de cazare.

Cererile de cazare pentru anul universitar următor (N+1) sunt preluate de cǎtre şefii de grupe de la secretariatul FEAA, sunt distribuite spre completare şi sunt depuse cu două luni înainte de încheierea anului universitar N. De asemenea, cererile trebuie însoţite de tabelul nominal semnat de studenţii grupei. În cazul în care un student nu completează cererea și nu semnează tabelul, se consideră, din oficiu, că nu are nevoie de cazare.

În cazul candidaților care au fost declarați admiși în primul an de studii, cererea de cazare se va completa odată cu depunerea contractelor/declarațiilor finale în dosarul de admitere.

Pe lângă furnizarea datelor de identificare (nume şi prenume, matricol, CNP, specializare şi anul de studiu), în cererea de cazare studentul va trebui să completeze o listă cu trei cămine din cele în care FEAA primeşte locuri, în ordinea preferinţelor.

Studenții care se încadrează în cazurile speciale și au acumulat numărul minim de credite vor depune la DPSS sau la secretariat, în funcție de tipul cazului, un dosar cu acte justificative. 

Pentru colectarea informaţiilor despre studenţii care doresc cazare şi despre opţiunile lor, am creat o listă în care studenţii autentificaţi pe Portalul FEAA să introducă datele. Am creat apoi în un workflow de aprobare/respingere prin care, în momentul în care cererea este salvată, un task de verificare şi validare să ajungă la Secretariat şi la Decanat, aşa cum se realizează şi în prezent.



Cum simplificăm procesul în această manieră? Sunt eliminate cererile pe hârtie, şefii de grupă sunt degrevaţi de responsabilitatea privind colectarea lor de la colegi iar activitatea Secretariatului presupune doar verificarea datelor din cereri cu cele din baza de date privind studenţii. Dar de departe cel mai mare avantaj: dispare necesitatea culegerii datelor de pe cereri şi a introducerii lor în baza de date. 

Modalităţi de îmbunătăţire? Destule, cele mai multe privind rafinarea soluţiei: de identificat (probabil din sistemul de autentificare din reţea, Active Directory) cum putem restricţiona accesul la cererile de cazare al studenţilor din an terminal; apoi, modul în care putem impune o regulă astfel încât un cămin ales pentru o opţiune să nu poată fi ales şi pentru celelalte. Un alt aspect de îmbunătăţit sesizat de Silviu, este faptul că un băiat poate selecta un cămin exclusiv pentru fete şi viceversa.

Urmează centralizarea şi sistematizarea datelor de pe cererile de cazare.

Soluţii de informatizare a sistemului de cazări folosind SharePoint (I)

marți, 20 iulie 2010

Unul dintre cele mai interesante proiecte pentru care am lucrat în timpul facultăţii a fost cel  pentru disciplina E-comunicare şi e-documente din semestrul 2, anul I la masterul Sisteme informaţionale pentru afaceri; la curs l-am avut titular pe D-l Profesor Mircea Georgescu, iar la laborator pe D-l Profesor Valy Greavu, SharePoint Server MVP, doi dintre cei mai apreciaţi profesorii InfoEc+SIA.

Obiectul proiectului pentru aceasta disciplină, pentru care am lucrat împreună cu Mihaela şi Sorin, a fost sistemul de cazări de la FEAA. M-am bucurat că am primit această temă, pentru că în fiecare an universitar m-am lovit de anumite obstacole atunci când primeam o cameră de cămin. Iniţial credeam că putem schimba ceva, însă oricât de radicale ar fi schimbările induse de tehnologie, oameni puşi în poziţii decizionale pot rămâne constanţi în comportament. Revin în momentul potrivit la această idee.

Aşadar, pentru sistemul de cazări a trebui să realizăm o analiză a fluxului informaţional ca apoi să oferim o soluție informatică folosind Microsoft SharePoint. Acesta este unul din aspectele cele mai atractive la acest proiect: am avut de lucrat pe un sistem real, care nu s-a limitat la o propunere la nivel didactic, ci a mers înspre speranţă-tinzând-spre-înfăptuire de punct de lansare a implementării reale. 

Pe scurt, despre cazări: studenții FEAA, înmatriculați într-unul dintre cele trei cicluri de studii, la cursuri de zi, care provin din altă localitate decât municipiul Iași pot primi locuri de cazare în căminele Universității. Sistemul presupune interacțiunea atât cu studenții, cu reprezentanții acestora (nu ştiu exact care dintre cele două organizaţii, LSE sau OSE) cât și cu structurile de decizie de la nivelul Universității. 

Voi descrie aici, în mai multe episoade, sistemul şi soluţia propusă de noi, în aceeaşi manieră în care le-am prezentat la evaluarea proiectului: pentru fiecare etapă din proces, întâi varianta actuală, apoi soluţia noastră. 

În următorul post, despre cererea de cazare.

Jurnalul turistului: Parcul Querini

sâmbătă, 12 iunie 2010

Când v-aţi plimbat ultima dată cu picioarele goale prin iarbă? ne întreabă Marius Sescu. Preiau întrebarea lui pentru a vă povesti acea experienţă, chiar dacă, punând întrebarea în contextul postului, menirea-i era de a chibzui asupra proporţiei în care online-ul se regăseşte în activităţile noastre.

Ultima dată când am mers cu picioarele goale prin iarbă a fost în august 2009, în parcul Querini din Vicenza. Am avut o mare satisfacţie când am ajuns acolo, deoarece, în urmă cu doi ani îl căutasem fără izbândă câteva ceasuri bune prin centrul istoric al oraşului. Şi anul trecut am fost induşi în eroare de semnele turistice (nu era o regulă cum că pe o hartă nordul trebuie să fie reprezentat în partea superioară?!), dar în final căutarea ne-a fost însă răsplătită. Dacă ar exista raiul aşa cum e descris în concepţie profană, ca un loc liniştit cu verdeaţă, parcul Querini e raiul.

Spectaculozitatea parcului e dată, în primul rând, de cei peste 121000 de metri pătraţi de spaţiu verde. Din spatele palazzo-ului Querini porneşte o alee flancată de copacii bătrâni şi statui, alee care străbate parcul de-a lungul, până la un iaz însufleţit de broscuţe, raţe şi peşti.


În mijloc lacului se află o insulă foarte fumos amenajată (inaccesibilă publicului, din păcate) din mijlocul căreia străjuieşte un templu.

Am remarcat mulţi locuitori ieşiţi la picnic ori care citeau întinşi pe iarbă, copii care se jucau şi care alergau, astfel că am trecut peste bariera neaoşă "Nu călcaţi iarba!" (inexistentă, de altfel, în lista de reguli privind comportamentul în parc) şi, da!, mi-am scos sandalele :). Entuziasmul, suprins de cameramanul amator într-un filmuţet never-to-be-posted-on-youtube, mi l-am manifestat prin replica memorabilă Uite mama, merg desculţă în iarbă!

Plămânul verde al oraşului, aşa cum e numit parcul, este şi o sală de fitness în aer liber având o multitudine de aparate pentru exerciţii fizice, similare cu mecanismele pe care se urca, sărea sau de care se ferea Hercules în jocul omonim. Toate cu indicaţii privind efortul pentru grupe diferite de vârstă şi cu efectele induse, explicaţii foarte detaliate menite probabil să suplinească absenţa instructorului.

Spre deosebire de parcurile noastre, care îmi par sobre cu aleile din pavele moderne şi băncile care te obligă să şezi mumos, în Querini ai libertatea să faci tumbe, dacă vrei şi poţi. Ca şi cum aceste parcuri ar avea destinaţii diferite.

Totuşi, îmi propun să vă prezint într-un post viitor şi parcul din Roman, codrul meu de suflet, care nu este cu nimic mai prejos în privinţa spectaculozității faţă de Querini. Cu atât mai mult cu cât zilele astea am aflat că este cel mai mare parc din Moldova.

Ups! Eroare

marți, 18 mai 2010

Gestiunea mesajului de eroare HTTP 404 Not Found este pentru unii designeri o posibilitate de manifestare a creativităţii. M-am convins de asta după ce am văzut exemple de astfel de pagini aici.

Iată că mai adaug şi eu la colecţie un exemplu inedit de eroare 404, captată de eDeni de pe un site cu articole ale programatorilor de la Microsoft:

Unfortunately it seems that our error handling page has, ironically, an error. It's going to be one of those days.

Rațiunea de a consuma mai multe resurse pentru a personaliza o astfel de pagină merge dincolo de necesitatea uniformității designului. Se pare că numai 23% din utilizatorii care întâmpină acest mesaj fac o încercare de a mai regăsi pagina în cauză. Aceasta înseamnă că, în medie, 77% din utilizatori atrași pe un site pot fi pierduți din cauza acestei erori. Este totuși un procent semnificativ...

Am găsit un site dedicat în totalitate erorii 404, în care se fac și o serie de recomandări pentru proiectarea paginii. Dacă în mesajul acestei erori este folosit un limbaj non-tehnic și un ton dezolat, utilizatorului îi este mai clar ceea ce se întâmplă cu resursa căutată. Ideal ar fi că o astfel de pagină să conțină linkuri la pagina principală sau la cea FAQ și/sau un câmp conectat la motorul de căutare al site-ului ori o listă de link-uri care conțin sintagme similare cu ceea ce s-a căutat inițial.

De reținut, de implementat sau de propus în proiectele de dezvoltare a aplicațiilor web!

Jurnalul drumețului: Hanu Ancutei

sâmbătă, 8 mai 2010

La Hanu Ancuței am ajuns după ce ne-am delectat intelectualicește cu o porție din istoria românilor la Cetatea Neamț. Hanul se află la aproximativ 40 de km de la Târgu Neamț și 27 de km de la Roman, pe drumul spre Suceava (E85).

În locul cu pricina, atenția ne-a fost atrasă de banerele ostentative care ne invitau la prânzul drumețului la Hanul Răzeșilor, noi căutându-l pe cel al Ancuței și neștiind nimic despre vreun rebranding nefericit. Situația confuză se datorează discreției Hanului căutat: niciun afiș luminos sau colorat nu ne-a indicat care din locații e toposul sadovenian.

Identitatea restaurantului este însă puternic ilustrată în interior: începând cu orchestra de lăutari și continuând cu mesele, scaunele și decorurile, totul este impregnat de un aer rustic. Iar impregnat nu în sens de artificial, de impus, ci cât mai autentic cu putință. Ulcele din lut, păpuși tradiționale, ștergare (unul acoperă foarte discret brandul Coca Cola de pe frigider), felinare, poze vechi, butoaie cu vin, prosoape românești și multe, multe alte elemente de decor, toate ne fac să ne simțim mai degrabă într-un muzeu al satului român decât într-un restaurant. Asta dacă atmosfera nu ar fi întreținută, de asemenea, într-o manieră discretă, de orchestra de lăutari.



Impresionată am fost și de Ancuța. Exact cum a fost creionată de Sadoveanu, Ancuța cea contemporană cu noi umblă ca un spiriduș încolo și-ncoace, rumenă la obraji cu catrința-n brâu și cu mânicile suflecate: impărțea vin și mâncăruri, râsete și vorbe bune. Atât de sprintenă, că nu am reușit să o surprind decât în imaginea de mai jos. A i se vedea opincile!!!

Că veni vorba de portul românesc: chelnerii toți sunt îmbracați tradițional. Este oarecum firesc, altfel ar face notă discordantă. Din altă perspectivă, cea a serviciilor, nu am ce le reproșa: cred că au fost cei mai amabili și mai promți chelneri care ne-au servit vreodată. Uneori prea promți :).

Iar mâncarea... Ooo, mâncarea! Menționez că nu eram înfometați, adică nu putem pune următoarele impresii pe seama principiului "mi-e foame, aș mânca orice". Am comandat un preparat numit bulz românesc după care nu am avut absolut niciun regret dietetic dar de la care am revocat amintiri din vremurile în care și bunica îmi pregătea așa ceva. L-am savurat bucățică cu bucățică... Apoi, am fost realmente cucerită de un desert de pere în sos de vin și de niște găluște cu prune partajate de conviv. Ca să fiu riguroasă în pseudo-recenzia mea culinară, mai zic că prețurile au fost foarte OK iar porțiile consistente, mai puțin perele care erau... una (totuși, sosul fiind dulce, nici nu cred că mergea mai mult de o pară). Așadar, doi clienți foarte mulțumiți.

Mă gândeam că, din punct de vedere al promovării, afacerea Hanu Ancuței (btw, una romașcană) a adoptat cea mai bună strategie: fiind un topos promovat intens în literatură și în manuale, nu văd (ce-i drept, nici nu am ochi de marketer) altă strategie decât punerea în scenă a unui cadru cât mai apropiat de cel de descris de Sadoveanu. Iar de aici, a alege decorul, preparatele culinare, modurile de promovare nu sunt decât acțiuni firești.

Aici găsiți câteva tururi virtuale ale restaurantului, pentru a vă convinge de cele spuse de mine. Enjoy!

p.s. Data viitoare alegem Hanul Răzeșilor, pentru comparație. La plecare, în tinda acestuia am remarcat o mândră îmbrăcată în straie populare, ceea ce m-a intrigat. Oare cele două hanuri împart aceeași felie de drumeți? Și cum se diferențiază? Things for me to find out.

Jurnalul turistului: Castele legendare

vineri, 7 mai 2010

În Italia, foarte aproape de Vicenza, se află Montecchio Maggiore, un oraș bătrân, locuit încă de la sfârșitul Epocii de Piatră, invadat și ocupat de mai multe ori. Ce este special la acest oraș ? Adică dincolo de farmecul specific orășelelor liniștite din Italia și dincolo de amestecul bine gândit de vechi și rustic, pe de-o parte, și nou – modern, pe de altă parte…


… dincolo de acestea, de aici își trage seva cea mai celebră poveste de dragoste. Da, despre Romeo și Julieta e vorba. Și aceasta de la cele două castele din imaginile de mai jos, construite în jurul anului 975 și care au fost sursa de inspirație în 1552 pentru Luigi del Porta din Vicenza. Mai departe, pornind de la legenda cronicarului italian, Shakespeare a creat celebra piesă dramatică, plasând acțiunea în Verona.

În prim plan, ziduri din Castelul lui Romeo. În planul secund, Castelul Julietei


Imagine panoramică asupra orașului, din Castelul lui Romeo

Castelul lui Romeo, văzut din cel al Julietei

Istorie și legendă



Copii miniaturale ale castelelor, la intrarea în oraș

 
Theme by New wp themes | Bloggerized by Dhampire